Checkpoint ARAS este un centru de testare special conceput pentru bărbații care fac sex cu bărbați și femeile trans, oferit de oameni care aparțin acestor comunități. În cadrul Checkpoint poți beneficia de:

  • consiliere pentru un comportament sexual sănătos;
  • testare rapidă pentru HIV, Hepatită B, Hepatită C și Sifilis;
  • materiale de protecție: prezervative (diverse tipuri și mărimi) și lubrifiant (pe bază de apă sau silicon);
  • consiliere privind începerea și/sau continuarea PrEP;
  • consiliere pentru persoanele nou diagnosticate cu HIV;
  • materiale informative;
  • consiliere medicală (realizată de un medic specialist în boli infecțioase);
  • conectare la servicii medicale – colaborăm cu medici care sunt deschiși și prietenoși cu comunitatea LGBTQI+;
  • Memento – sistemul de amintire pentru revenirea la testare. 

Toate serviciile sunt gratuite, anonime și confidențiale și se adresează exclusiv bărbaților care fac sex cu bărbați și femeilor trans. Pentru a beneficia de oricare dintre acestea este nevoie de programare. 

În momentul de față, programarea se realizează DOAR telefonic, la: 0751.010.539.