Este recomandat să te testezi pentru HIV și alte infecții cu transmitere sexuală (ITS) cel puțin de două ori pe an dacă ești activ sexual, chiar dacă te protejezi de fiecare dată.

S-ar putea să vrei să te testezi mai des, de exemplu, dacă ai relații sexuale cu un partener nou sau simți că te expui mai multor riscuri. Grupurilor mai expuse riscului li se recomandă testarea mai frecventă. Testarea la fiecare 3-6 luni este recomandată bărbaților care fac sex cu bărbați.

Testarea în mod regulat te ajută să stai liniștit, iar dacă rezultatul testului este unul pozitiv, asta înseamnă că poți începe tratamentul cât mai repede, protejându-ți sănătatea.

Ar trebui să aștept un moment anume ca să mă testez pentru HIV?

Dacă ai avut relații sexuale neprotejate, ai folosit seringi la comun sau crezi că ai fost la risc în alt mod, atunci ar trebui să discuți cu medicul tău sau cu un profesionist cât mai curând posibil.

Aceștia vor putea să discute cu tine despre situația ta și te vor ajuta să decizi ce să faci în continuare. Dacă mergi la doctor sau la spital în termen de 72 de ore de când crezi că ai fost expus la HIV, este posibil să îți dea PEP (profilaxie post-expunere). PEP este un tratament de urgență, care poate preveni infectarea cu HIV. Trebuie început în maxim 72 de ore de la posibila infectare și luat corespunzător.

Din păcate, PEP nu este întotdeauna disponibil, iar medicii pot să ți-l prescrie numai când consideră că te-ai expus cu adevărat unui risc ridicat de infectare cu HIV. Dacă iei PEP, trebuie să te testezi înainte și după, pentru a te asigura că a funcționat.

Dacă timpul de administrare a PEP a trecut, testează-te: cele mai moderne teste HIV sunt acum capabile să detecteze HIV la aproximativ patru săptămâni după expunere. În funcție de tipul de test pe care l-ai efectuat și de nivelul de risc la care te-ai expus, medicul/consilierul îți poate solicita să te întorci pentru teste suplimentare și monitorizarea rezultatelor.

Dacă crezi că ai fost expus la HIV, în această etapă de început a infecției este cel mai ușor să transmiți HIV altora. Fii mai atent în această perioadă – utilizează prezervativul și nu folosi seringi în comun cu alte persoane.

Despre perioada de fereastră…

Perioada de fereastră se referă la timpul necesar pentru ca HIV să apară la testare. Durata perioadei de ferestră depinde de tipul de test pe care îl faci.

Dacă crezi că te-ai expus riscului de infectare cu HIV, nu aștepta, vorbește cu medicul tău sau cu un alt profesionist cât mai curând posibil. Cel mai important este să te testezi.

Dacă rezultatul testului este negativ, dar crezi că ai fost expus la HIV recent, poți repeta testul după ce a trecut perioada de fereastră.

Imaginea de mai jos arată perioadele de fereastră pentru diferite tipuri de teste HIV. Unele teste (testele de generația a patra) pot oferi un rezultat precis în patru săptămâni, în timp ce altele pot oferi un rezultat precis după trei luni de la expunere (testele de generația a treia și unele kituri de auto-testare). Testele folosite în cadrul Checkpoint sunt un hibrid cu o perioadă de fereastră de 6 săptămâni (specificitate de peste 99 %).

Un profesionist îți va putea explica cât de lungă este perioada de fereastră pentru testul pe care îl faci și îți va spune dacă crede că va trebui să te testezi din nou pentru HIV.